În Ajun de Moş Nicolae, “Stagiune de Sărbătoare” pe scena Centrului Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”
Pentru că se apropie “Sfântul Nicolae”, Primăria Sectorului 4 prin Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, îi invită pe toţi cei care îşi aniversează ziua onomastică pe 6 decembrie a.c., alături de toţi cei dragi lor, la trei spectacole excepţionale de teatru: „Vizita şi Domnul Goe” de I.L.Caragiale, „Stele în Lumina Dimineţii” de Alexandr Galin şi „Şantaj” de Ludmila Razumovskaia.
Aşadar, duminică, 5 decembrie a.c., orele 11.00, spectacolul pentru copii, “Vizita şi Domnul Goe ”, în regia Claudiei Negroiu, deschide seria spectacolelor din „Stagiunea de Sărbătoare” de pe scena Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”.
Pentru această piesă, preţul biletelor este de 8 lei, la celelalte evenimente, intarea fiind liberă.
Tot duminică, însă cu începere de la orele 19.00, va fi pus în scenă spectacolul “Stele în lumina dimineţii” de Alexandr Galin. Pentru două ore, actorii vor încânta publicul – spectator cu momente vesele, rupte din viaţa de zi cu zi, condimentate cu situaţii conflictuale.
Spectacolul de teatru „Şantaj” de Ludmila Razumovskaia – o poveste adevărată de viaţă, a cinci destine aflate la răscruce de drumuri, închide seria evenimentelor organizate pentru această săptămână de Primăria Sectorului 4 şi oferite în dar de Moş Nicolae tuturor iubitorilor teatrului.
Un zâmbet, o rază de lumină, căldură în suflete, miros de scorţişoară, Moş Nicolae cu sacul plin, totul pentru ca fiecare dintre noi să redescopere magia sărbătorilor care bat la uşă.