Mărfuri confiscate şi amenzi aplicate pentru practicarea comerţului ilegal în pieţele Sectorului 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Poliţia Comunitară Sector 4 continuă să întreprindă acţiuni în scopul combaterii practicării comerţului ambulant în perimetrul pieţelor Progresul, Reşiţa, Sudului, dar şi în zone precum Străduinţei, şoseaua Giurgiului, Berceni, Calea Şerban Vodă, bulevardul Constantin Brâncoveanu, strada Constantin Rădulescu Motru, staţia de metrou Tineretului.

Astfel, săptămâna aceasta, au fost sancţionate 80 de persoane, surprinse în timp ce încercau să comercializeze ilegal fructe, legume şi articole vestimentare.

Întreaga cantitate de marfă, totalizând 5.300 lei, a fost confiscată, fiind aplicate amenzi în cuantum de 43.800 lei.

“În următoarea perioadă, vom intensifica verificările, în special pentru că temperaturile ridicate duc la alterarea rapidă a fructelor şi legumelor. Fac un apel către cetăţeni, să nu pice în capcana de a cumpăra de la aceşti ambulanţi care, de cele mai multe ori, oferă la preţ redus marfă alterată”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.

Produsele confiscate au fost repartizate micuţilor şi bătrânilor asistaţi social în centrele de îngrijire, aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close