Legumele şi fructele confiscate de la vânzătorii ambulanţi ajung la copii instituţionalizaţi în cadrul centrelor de plasament
Poliţia Comunitară Sector 4, împreună cu inspectori ai Serviciului Control Comercial din cadrul Primăriei Sectorului 4, au întreprins o acţiune menită să identifice şi să sancţioneze abaterile de la practicarea unui comerţ civilizat.
Verificările au vizat zone precum Şoseaua Olteniţei, Bulevardul Brâncoveanu, Bulevardul Mărăşeşti, Piaţa Norilor, Străzile Lamoteşti şi Constantin Rădulescu Motru, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 şi a Hotărârii Consiliului Local Sector 4 nr. 22/2007, agenţii comunitari aplicând 10 sancţiuni în cuantum de 6.600 lei.