La Primăria Sectorului 4
Holul principal al Primăriei Sectorului 4 găzduieşte începând de miercuri, 25 februarie a.c., expoziţia cu vânzare de felicitări, mărţişoare şi cadouri, dedicată zilelor de 1 şi 8 Martie. Sub genericul “Mărţişor – Poveste de Primăvară”, expoziţia găzduieşte lucrări realizate de 200 de elevi din clasele I – IV de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Sectorul 4. Ineditul expoziţiei rezidă în faptul că toate obiectele au fost confecţionate chiar de copii, aceste cadouri specifice începutului primăverii putând fi achiziţionate la preţuri mici. Materialele necesare realizării obiectelor au fost oferite atelierului de creaţie al Colegiului „Mihai Eminescu” de către Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone.
De la trifoiul cu patru foi, potcoave, coşari şi măşti populare, până la felicitări, picturi, articole decorative, toate vestesc apropierea primăverii şi vă aşteaptă să le admiraţi şi achiziţionaţi până sâmbătă, 28 februarie 2009, când expoziţia va fi mutată pe platoul din spatele Palatului Copiilor. „Am sprijinit din primul moment iniţiativa organizării acestei expoziţii deosebite şi sunt sigur că va fi de succes. Sper, spre bucuria micuţilor artişti, să reuşească să vândă cât mai multe dintre lucrări, pentru ca în acest mod, să poată simţi că munca lor este apreciată”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.