INVITATIE DE PRESA: START al campaniei „Locul deşeurilor nu este în casa ta! Trimite-le la plimbare!”
Sâmbătă, 18 iunie a.c., la orele 11.00, Primarul Cristian Popescu – Piedone va da startul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casa ta! Trimite-le la plimbare!”, destinată colectării DEEE-urilor.
Organizată în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, aceasta va fi derulată pe parcursul a 12 săptămâni, numai pe raza Sectorului 4.
În urma solicitărilor primite în cursul acestei săptămâni din partea cetăţenilor care s-au decis să renunţe la aparatura casnică sau electrocasnică uzată sau nefuncţională, echipele mobile de colectare vor porni pe traseu, de la Piaţa Sudului, către toate zonele Sectorului 4.
Prin această campanie de colectare selectivă, Primăria Sectorului 4 le propune cetăţenilor să se debaraseze responsabil de aceste deşeuri şi să contribuie astfel la protejarea mediului, echipamentele colectate ajungând la instalaţiile de reciclare, unde vor fi procesate conform standardelor europene în vigoare.
Jurnaliştii sunt aşteptaţi, sâmbătă, 18 iunie a.c., cu începere de la orele 10.45, la Piaţa Sudului.