In luna ianuarie, s-au acordat indemnizaţii de naştere în valoare totală de 61. 640 lei
În prima lună a acestui an, Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a primit un număr de 268 solicitări pentru acordarea indemnizaţiei de naştere, cu 116 mai multe decât în aceeaşi lună a anului trecut.
Astfel, suma totală acordată ca indemnizaţie de naştere pentru luna ianuarie a.c. a totalizat 610.740 lei.
Pentru a obţine indemnizaţia de naştere, mămicile trebuie să depună următoarele acte: cerere tip de solicitare a acestui drept, actul de identitate al mamei, certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuti de aceasta, livret de familie completat la zi, negaţie de la sectorul în care s-a născut copilul (dacă este altul decât sectorul 4), declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă rangul copilului, documentaţia fiind necesară atât în original, cât şi în copie.
Pentru depunerea dosarelor în vederea obţinerii indemnizaţiei de naştere, mamele trebuie să se adreseze Serviciului Alocaţii şi Indemnizaţii, situat în şos. Olteniţei nr. 252 – 254, sector 4, programul cu publicul fiind în zilele: luni – miercuri, între orele 08:30-16:00, joi în intervalul 08:30-17:00, iar vineri între orele 08:30-13:00.