Iepurașul vine mai devreme la copiii instituționalizați ai Sectorului 4

12-04-16 Administrator 0 comment

În perioada 25-30 aprilie a.c., în apropierea Sărbătorii Pascale, Primăria Sectorului 4, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, va organiza o serie de evenimente dedicate copiilor cuprinși în programul de protecție socială pe raza acestei unități administrative.

Pentru că spiritul Sărbătorilor ne face mai îngăduitori și mai aproape de sufletul celor cu care soarta a fost mai puțin darnică, evenimentele vor beneficia de suport financiar din partea unor organizații non-guvernamentale ce își desfășoară activitatea în Sectorul 4.

Astfel, la copiii din Centrul Comunitar Sf. Vasile, Iepurașul va sosi mai devreme, cu daruri constând în jucării și multe dulciuri.

Vineri, 26 aprilie a.c., alți 270 de copii din centrele de zi și de plasament ale sectorului vor fi invitați la Sărbătorile primăverii la Palatele Brâncovenești”, ocazie cu care vor asista la piese de teatru, recital de dans, muzică și poezie, dar și la ateliere de creație, în cadrul cărora li se va oferi ocazia de a-şi demonstra talentul artistic.

Zilele de 29 și 30 aprilie a.c., vor fi dedicate expoziției de lucrări cu teme pascale, realizate de micuții din Centrul de Zi “Casa Speranței” , manifestare ce va fi găzduită de Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close