Fructe şi legume direct de la producători, în pieţele Sectorului 4
Până în prezent, în pieţele Sectorului 4 au fost amenajate 743 de spaţii destinate vânzării legumelor şi fructelor de sezon. Primarul Cristian Popescu – Piedone a dispus ca, prin Direcţia de Administrare a Pieţelor, întâietate în ocuparea acestora să aibă producătorii autohtoni, care să poată oferi spre vânzare fructe şi legume cultivate în propriile gospodării.
Amenajate în incinta halelor de legume-fructe din pieţel agro – alimentare, acestea sunt dispuse după cum urmează:
- Progresul – 392 tarabe
- Sudului – 340 tarabe
- Apărătorii Patriei – 7 tarabe
- Covasna – 4 tarabe
În toate aceste locaţii s-au instalat 743 de comercianţi, sosiţi din zone precum Teleorman, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Adunaţii Copăceni, Giurgiu, Colibaşi, Jilava şi Vidra. Aceştia oferă spre vânzare roşii (5 lei), morcovi (1 leu), cartofi (2 lei ), ceapă (2, 5 lei ), salată verde de grădină (2 lei ), mere (3 lei ), pere (6 lei ), verdeaţă (0,5 lei), dar şi alte produse de sezon, precum gogoşari, castraveţi, gogonele şi nuci.