Fanfara militara pe Bd. Dimitrie Cantemir !!
Astfel, după ce tamburul major va da tonul, în acorduri de trompete, tobe mari, tobe mici, xaxofon şi clarinet, 25 de cadre militare aparţinând Diviziei I Infanterie „Dacica” vor defila interpretând melodii de promenadă. Fanafara va fi însoţită de efective aparţinând Poliţiei Comunitare Sector 4, dar şi de câteva majorete care vor susţine un program artistic dedicat începutului primăverii. Odată cu finalul defilării, timp de o oră, fanfara va susţine un concert la intrarea în Parcul Tineretului.
„Mi-am propus să reînvii tradiţia muzicii militare în parcurile Sectorului 4, dar şi pe străzi, bulevarde sau părculeţe de cartier, chiar şi în spaţiile de odihnă situate în imediata apropiere a blocurilor, „acasă la cetăţean”, cum obişnuiesc să spun. În perioada următoare voi trece la amenajarea unor chioşcuri în care să cânte periodic fanfara. Intonarea muzicii militare de promenadă în parcuri şi grădini publice face parte din pitorescul Capitalei şi va deveni din nou tradiţie, cel puţin în Sectorul 4”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.