„Europa suntem noi”, spectacol dedicat Zilei Europei
Celebrată în fiecare an în data de 9 Mai, Ziua Europei va fi aniversată duminică, în Parcul Carol, printr-un spectacol de divertisment intitulat „Europa suntem noi”, organizat de Primăria Sectorului 4 şi Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”.
Manifestările vor debuta începând cu orele 16.00, pe esplanada din faţa mausoleului, prin intonarea Imnului Europei şi a Imnului de Stat al României.
În cadrul spectacolului vor concerta: Taraful Ciocârlia din al cărui repertoriu menţionăm Rapsodia Română, Hora Stacatto, Căruţa Poştei, Ciocârlia, Hora Mărţişorului, Camelia Crăciunescu, Florentina Costea, iar în încheiere Fraţii Cocoş.