Elevii Colegiului „Dinu Lipatti” din Sectorul 4 cinstesc Ziua Naţională a României, reprezentându-şi ţara pe scene din Franţa

12-04-16 Administrator 0 comment

În perioada 6 – 16 decembrie a.c., Corul ”Consonance” din cadrul Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti” va participa la un eveniment desfășurat la Paris, în cadrul proiectului de colaborare cultural – artistică, derulat cu Asociația MOCAPI și Conservatorul din Amiens, Franța.

În planul acţiunilor ce urmează a fi desfăşurate, concertele susținute sunt dedicate sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, având drept unic scop propagarea valorilor tinerilor români în spațiul european.

Demersul a fost inițiat, luând în considerare misiunea asumată de Administrația Publică Locală Sector 4, în ceea ce priveşte formarea prin educație a infrastructurii mentale a societății româneşti, în deplin acord cu noile cerințe derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene.

În cuantum de 30.000 de lei, angajamentele bugetare necesare deplasării unui grup de 23 de elevi, însoțiți de două cadre didactice, au fost alocate de Consiliul Local Sector 4 bugetului Colegiului ”Dinu Lipatti”.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close