De la începutul acestui an, Peste 3.200 kg DEEE-uri, colectate în Sectorul 4
Sâmbătă, 7 august a.c., începând cu orele 8.00, pe raza Sectorului 4 s-a desfăşurat o nouă etapă a campaniei de colectare a DEEE-urilor.
Astfel, cetăţenii au scos în faţa imobilelor de locuit aparate de uz casnic şi electrocasnic uzate – televizoare, aparate de radio, frigidere, maşini de spălat, în urma acţiunii fiind colectate aproximativ 600 kg de deşeuri electronice uzate.
De la începutul anului şi până în prezent, prin prestatorul autorizat de servicii de salubrizare cu care Primăria Sectorului 4 se află sub contract, s-a reuşit colectarea unei cantităţi de deşeuri însumând 3.220 kg.
Aparatura electronică şi electrocasnică a fost preluată de la cetăţeni cu ajutorul a 9 platforme de încărcare şi transportată gratuit pentru depozitare la punctul de colectare din Aleea Niculiţel nr.6, Sector 4.
Ulterior, aceasta este predată REMAT-ului, societate cu care Primăria Sectorului 4 a încheiat un protocol pentru preluarea DEEE.