De bună voie şi nesilite de nimeni, 37 de cupluri şi-au unit destinele
37 de cupluri şi-au dorit să înceapă noul an în 2, astfel încât, s-au grăbit ca în luna ianuarie a.c., să îşi jure credinţă în faţa familiei şi a prietenilor, la Casa de Căsătorii a Sectorului 4.
Dintre tinerii “însurăţei”, 19 familii aflate la prima căsătorie au primit sprijin financiar, echivalentul a 200 de euro, calculaţi la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua precedentă emiterii dispoziţiilor semnate de Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.
Plata sprijinului financiar se efectuează prin casieria Primăriei Sectorului 4, Bulevardul George Coşbuc nr. 6 – 16, Sector 4, în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziţiei de către Primarul Cristian Popescu-Piedone.
De asemenea, week-end-ul viitor, alţi 38 de tineri vor spune “Adio!” celibatului la Casa de Căsătorii a Sectorului 4.