Continuă acțiunile de ecologizare pe raza Sectorului 4:
120 de arbori, plantați în Parcul Lumea Copiilor
Miercuri, 20 Noiembrie 2013
Continuând seria acțiunilor de ecologizare, derulate pe raza Sectorului 4, miercuri, 20 noiembrie a.c., de la orele 12.00, în Parcul Lumea Copiilor, Primarul Cristian Popescu – Piedone a iniţiat plantarea a 120 de arbori, care vor întregi amenajarea peisagistică a acestei locaţii.
Demersul Edilului s-a bucurat de susţinerea unor reprezentanţi ai show –bizz-ului autohton, 30 de tei, 20 de stejari și 70 de platani fiind sădiţi cu aportul lui Bodo, reprezentantul trupei Proconsul, Gheorghe Gheorghiu, Connect-R, Tavi Colen şi realizatorul tv, Cătălin Măruţă.
S-au alăturat imediat acţiunii, ca voluntari, copiii, părinţii şi bunicii, care s-au aflat în acel moment în Parcul Lumea Copiilor, conştienţi că astfel de iniţiative trebuie încurajate şi urmate, pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător, prin conservarea parcurilor, ca bariere împotriva poluării în spaţiul urban.