Continuă acţiunea de consiliere şi îndrumare a cetăţenilor de etnie rromă
Primăria Sectorului 4 a încheiat o convenţie de colaborare cu asociaţia „Amare Rromentza”, pentru a facilita accesul pe piaţa muncii a peste 300 de persoane de etnie rromă din Sectorul 4. Intitulat „Investeşte în oameni”, proiectul este finanţat din fonduri europene şi oferă gratuit: consilierea profesională, informarea cu privire la accesul pe piaţa muncii, consilierea în elaborarea CV-ului şi a scrisorii de motivare, consilierea în vederea dobândirii principiilor unui interviu de succes, medierea pe piaţa muncii, cursuri de calificare şi recalificare, conform cererii şi ofertei pe piaţa muncii.