Concursuri inedite, organizate în Parcul Lumea Copiilor
Sâmbătă, 12 iunie a.c. şi duminică, 13 iunie a.c., cu începere de la orele 10.00, în Parcul Lumea Copiilor, Primăria Sectorului 4, prin Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” organizează Festivalul Familiei.
Timp de două zile, familiile din Sectorul 4 sunt aşteptate aici, pentru a participa alături cu micuţii lor, la Concursul între Familii.
În echipe complete, cuplurile se întrec în diverse concursuri, precum alergarea cu portocala, concurs de forţă pentru tragerea frânghiei, întreceri sportive pe o distanţă de 100 m, karaoke, dans, ateliere de creaţie şi pictură, modelaj în plastilină, construcţie de zmei pentru înălţat şi decoraţiuni din materiale reciclabile. La final, câştigătorii vor fi premiaţi.
Evenimentul îşi propune să readucă în atenţia opiniei publice valori tradiţionale ale societăţii româneşti, precum familia, petrecerea timpului liber alături de cei dragi şi educarea copiilor prin joc, lucruri de care, uităm uneori să ne bucurăm, preocupaţi fiind de grijile cotidiene.