Comandamentul de Iarnă Sector 4, la datorie: Sprijin acordat cetăţenilor în teren, pentru combaterea efectelor viscolului
Având în vedere condiţiile meteo severe, Comandamentul de Iarnă, întrunit la nivelul Sectorului 4 sub coordonarea direct din teren a Primarului Cristian Popescu-Piedone, s-a implicat până la orele 23.00, în remedierea şi soluţionarea următoarelor situaţii:
- deblocarea traficului rutier în zona Prelungirea Berceni, unde, din cauza viscolului care a redus semnificativ vizibilitatea, un tir a derapat şi s-a răsturnat pe carosabil; sub directa coordonare a Primarului Cristian Popescu –Piedone, cu sprijinul Poliţiei Locale Sector 4, al utilajelor şi echipelor de lucrători ai S.C REBU S.A., s-a reuşit degajarea căii rutiere, pe cât posibil, zăpada a fost îndepărtată de pe carosabil, a fost împrăştiat material antiderapant, iar tirul a fost repus în circulaţie
- pe Calea Şerban Vodă nr. 105, vântul a desprins bucăţi din acoperişul unui imobil de 4 etaje; reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 au degajat imediat zona şi, după încetarea viscolului, se vor deplasa din nou la faţa locului, pentu a-i sprijini pe locatarii respectivului imobil în remedierea situaţiei
- 67 de copaci au fost culcaţi la pământ de viscolul puternic; din fericire, nu s-au înregistrat accidente sau pagube materiale semnificative; lucrătorii ADP Sector 4 au trecut la ridicarea copacilor căzuţi, pentru degajarea carosabilului, operaţiune necesară desfăşurării în condiţii optime a acţiunilor de deszăpezire
Din dispoziţia Primarului Cristian Popescu-Piedone, în sprijinul locuitorilor Sectorului 4, Comandamentul de Iarnă va rămane întrunit permanent în teritoriu, pentru a limita efectele ninsorii şi viscolului.