Cetățenii Sectorului 4, premiaţi pentru promptitudine în achitarea taxelor şi impozitelor locale

12-04-16 Administrator 0 comment

Joi, 10 aprilie a.c., începând cu orele 11.30, la sediul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4, situat în str. Nițu Vasile nr. 50-54, va avea loc premierea contribuabililor care și-au plătit integral taxele și impozitele încă din prima zi lucrătoare a anului.

Iniţiativa organizării acestei activităţi aparţine Primarului Cristian Popescu-Piedone, care a dorit să îşi manifeste aprecierea faţă de spiritul civic şi conştiinciozitatea, dovedite de cetăţeni la achitarea cu promptitudine a datoriilor faţă de Bugetul Local Sector 4, cât şi stimularea efectuării plăţii fără întârzieri.

Pentru început, Primăria Sectorului 4 îi premiază pe cei mai conștiincioși și stabili contribuabili, care au achitat impozitele și taxele locale integral, în prima zi lucrătoare a anului, timp de 3 ani consecutiv (2012-2014), aceștia fiind distinși cu Diplome de Merit, dar și cu premii atractive: 3 aparate de radio portabile, precum și invitaţii la spectacolul de teatru ”Mobilă și durere”, pus în scenă la Centrul Cultural pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu” Sector 4.

În ultimii ani, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 a înregistrat o creștere a încasărilor la taxe și impozite, pentru operativitatea achitării taxelor și impozitelor locale implementându-se diferite modalități de plată POS, trezorerie, on-line, www.ghișeul.ro, , oficiile poștale, prin cele trei centre ale Direcție, precum și DIRECT DEBIT, metoda recentă pusă la dispoziție în a doua parte a lunii martie a.c. locuitorilor Sectorului 4.

Reamintim că, optând pentru această posibilitate de plată, comisionul este suportat 100 % de către Primăria Sectorului 4, prin D.G.I.T.L. Sector 4, astfel încât contribuabilul nu plătește nimic în plus față de cuantumul impozitelor și taxelor datorate, serviciul fiind gratuit.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close