Amenajare peisagistică inedită în Sectorul 4:
Feerie de culoare – Fântâna cu „parabole”, atracţia din intersecţia C-tin Brâncoveanu
Joi, 24 Aprilie 2014
După ultimele probe, efectuate succesiv în cursul serilor precedente, Primarul Cristian Popescu – Piedone a decis că fântâna arteziană, situată la intersecţia dintre bd. C-tin Brâncoveanu şi şos. Olteniţei, poate deveni funcţională.
Lucrările de reabilitare peisagistică a acestei mari intersecţii din Sectorul 4 au demarat în luna octombrie a anului trecut, fântâna reprezentând piesa centrală a rondului prevăzut cu peluză de gazon şi flori, întreaga esplanadă fiind pavată cu dale de granit.
Bazinul este placat cu plăci vitroceramice, de nuanţă albastră, apa având o adâncime de 60 cm.
Având în vedere amplasarea fântânii într-o zonă predispusă la curenţii de aer, controlul pompelor va fi efectuat prin intermediul convertizoarelor de frecvenţă, care vor permite scăderea înălţimii jeturilor în cazul în care programatorul aferent senzorului de vânt va înregistra o intensificare a curenţilor de aer. Convertizoarele de frecvenţă, împreună cu un automat autoprogramabil vor fi folosite şi pentru a realiza un joc de apă pentru creşterea şi descreşterea treptată a înălţimii.
Pentru preluarea apei aruncate accidental de curenţii de aer, de jur împrejurul bazinului a fost realizată o rigolă de preluare, acoperită cu grătar de inox, cu conexiune la canalizare. Efectul de apă va fi asigurat de un inel perimetral cu diametrul de 10 metri.
Noua amenajare se evidenţiază prin traiectoria pe care o urmează jeturile de apă, acestea fiind dirijate pe traseul unor “parabole”, după cum le-au denumit arhitecţii peisagişti, vizibile de la mare distanţă.
Acestea se vor înălţa 3 metri spre cer, revenind şi urcând, într-un joc continuu, suplinit elegant din punct de vedere cromatic de lămpile submersibile cu leduri.
Valoarea totală a investiţiei este de 700.000 de lei cu TVA, incusiv partea de proiectare.