Alţi 12 proprietari de scutere în Sectorul 4
De la începutul anului şi până în prezent, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Primăriei Sectorului 4 a eliberat 12 certificate de înmatriculare pentru mopede.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti numărul 199/2007, scuterele şi alte vehicule pe două sau trei roţi, a căror viteză maximă nu depăşeşte 45 km/oră şi care au o capacitate cilindrică de până în 50 centimetri cubi ( numite generic mopeduri ), sunt înmatriculate pe raza de domiciliu a proprietarilor.
Astfel, în Sectorul 4, înregistrarea mopedurilor se face de către proprietari la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din strada Strmoăduinţei numărul 1, actele necesare pentru înscriere, fiind următoarele: cererea solicitantului, actul de identitate în cazul persoanelor fizice, cartea de identitate a mopedului, în original şi copie, dovada efectuării inspecţiei tehnice, potrivit legii, dovada plăţii taxei de înregistrare- 40 lei, dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare-24 lei şi dovada plăţii contravalorii plăcuţei cu numărul de înregistrare-în valoare de 30 lei.
De asemenea, certificatele de înmatriculare se eliberează în două ore de la data depunerii cererii şi a documentelor necesare.
Taxele pentru înscrierea mopedurilor se achită la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 ( strada Niţu Vasile numerele 50-54, strada Olteniţei numerele 37-39 şi strada Şerban Vodă numărul 43 ).