7 autovehicule fără stăpân, ridicate de pe domeniul public
Direcţia Prestări Lucrări Servicii Comunitare din cadrul Primăriei Sectorului 4 a finalizat în această perioadă situaţia referitoare la aplicarea prevederilor Legii 421/2002, modificată şi completată prin Legea nr.309/2006, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat.
Astfel, în urma verificărilor realizate în teren de inspectorii Primăriei, au fost identificate 7 autovehicule fără stăpân, pentru care s-au întocmit procese-verbale şi au fost afişate somaţii pe caroserii, prin care s-a solicitat ridicarea acestora de către proprietari. De asemenea, s-a comunicat cu Poliţia Naţională, în vederea identificării proprietarilor/deţinătorilor legali ai acestor autovehicule, fiind transmise date referitoare la vehicule: serie caroserie, serie motor, marcă, model, culoare.
Constatându-se că nu s-a dat curs somaţiilor, inspectorii Primăriei au inventariat autovehiculele şi obiectele aflate în interiorul acestora, acestea fiind ridicate de pe străzile Trestiana, Păduroiu, Urziceni, Olimpului, Aleea Mioara Luiza şi intersecţia bd. Tineretului cu Aleea Tohani.
Maşinile fără stăpân şi bunurile aflate în interiorul acestora au fost transportate de către S.C. REMAT Bucureşti SUD S.A. şi depozitate la sediul acestei societăţi, situat în şos. Berceni-Fort nr. 5.