57 de locuri destinate comercializării pepenilor, în pieţele Sectorului 4
Ca şi în anii precedenţi, pentru ca locuitorii Sectorului 4 să se poată aproviziona cu pepeni proaspeţi, direct de la producători, Primarul Cristian Popescu – Piedone a dispus ca, prin Administraţia Pieţelor Sector 4, să fie amenajate 57 de spaţii special destinate comercializării lubeniţelor.
Pentru practicarea unui comerţ civilizat, vânzarea pepenilor este permisă numai în spaţiile special amenajate în acest sens în pieţele Sectorului 4, după cum urmează: 25 de locaţii în Piaţa Sudului, 20 la Piaţa Progresul – în faţa complexului agro-alimentar, şi alte, 12 în cadrul Târgului Social „Toporaşi”.
Sosiţi din zone ale ţării cu tradiţie în cultivarea pepenilor, comercianţii îi vor aproviziona pe locuitorii Sectorului 4 cu marfă la preţuri de producător, care pornesc de la 2,5 lei pentru pepenii verzi şi 3 lei, pentru cei galbeni.
Pentru respectarea normelor de salubrizare şi menţinerea curăţeniei, Primarul Cristian Popescu – Piedone a dispus ca fiecare locaţie să fie dotată cu recipiente de colectare a deşeurilor rezultate în urma desfăşurării activităţii.
De asemenea, comercianţii care nu vor respecta locaţiile impuse de Autoritatea Locală Sector 4 şi vor încerca să vândă pepenii în zone neautorizate, riscă să fie sancţionaţi contravenţional de către Poliţia Locală Sector 4.
Reamintim că în toate pieţele ce se află în administrarea Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4 există CÂNTARUL CETĂŢEANULUI, astfel încât cumpărătorii să poată verifica corectitudinea cu care au fost serviţi de comercianţi.