543.600 lei, amenzi aplicate de polițiștii locali în marile centre comerciale din Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Din dispoziţia Primarului Cristian Popescu – Piedone, în această perioadă, premergătoare Sărbătorii Pascale, Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Poliţiei Locale Sector 4 a întreprins 171 de controale în rândul agenţilor economici care își desfășoară activitatea în marile centre comerciale de pe raza Sectorului 4.

Astfel, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de amenzi în cuantum total de 543.600 lei.

Sancțiunile au fost aplicate operatorilor economici pentru lipsa Acordului și a Autorizației de Funcționare, pentru lipsa termenelor de valabilitate la produsele expuse spre vânzare, pentru comercializarea produselor cu termen de valabilitate expirat, pentru neafișarea prețurilor de vânzare, lipsa calificării personalului din domeniul alimentației publice, neafișarea orarului de funcționare, nerespectarea obiectului de activitate autorizat, ocuparea domeniului public fără forme legale.

„Astfel de monitorizări sunt realizate constant, însă, în special acum, când se apropie Paştele şi tot românul se aprovizionează pentru masa tradiţională, intensificăm ritmul controalelor, pentru a ne asigura că produsele expuse spre vânzare sunt de calitate şi nu pun în pericol sănătatea consumatorilor. Comercianţii trebuie să înţeleagă că nu tolerăm abateri, aşadar, trebuie să respecte normele legale în vigoare, ce impun practicarea unui comerţ civilizat”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4)



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close