50.316 lei, amenzi aplicate comercianţilor „certaţi” cu legea
În ultima săptămână, Poliţia Comunitară Sector 4, împreună cu inspectori ai Serviciului Control Comercial din cadrul Primăriei Sectorului 4, au întreprins mai multe acţiuni menite să identifice şi sancţioneze abaterile de la practicarea unui comerţ civilizat. Verificările au vizat zone precum Constantin Brâncoveanu, Constantin Rădulescu Motru, Gheorghe Şincai, Calea Şerban Vodă, dar şi pe cele din imediata apropiere a staţiilor de metrou Eroii Revoluţiei şi Pieptănari. 68 de persoane au fost surprinse de către inspectori încercând să comercializeze ilegal diverse produse, fapt pentru care au fost sancţionate contravenţional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 36.400 lei.