353 de anchete sociale, în sprijinul minorilor
În primele patru luni ale acestui an, inspectorii Serviciului Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 4 au efectuat 353 de anchete sociale.
Pentru 336 dintre acestea, inspectorii s-au deplasat la domiciliul familiilor, pentru a verifica modul de îngrijire, creştere, educare şi ataşamentul copiilor faţă de părinţi. Aceste anchete au fost întocmite la solicitarea instanţelor de judecată, în cazul unor procese având ca obiect divorţul şi reîncredinţarea minorilor.
Alte 17 anchete sociale au fost realizate la domiciliul minorilor, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi au constat în discuţii cu membrii familiei şi vecinii, cu scopul de a evalua cauzele şi împrejurările în care s-a săvârşit fapta.
De asemenea, 312 persoane au fost asistate în faţa notarilor publici, pentru ridicarea drepturilor băneşti, reprezentarea în procesele de punere sub interdicţie, dar şi pentru reprezentarea şi asistarea unor minori la dezbaterea succesiunii după părinţii decedaţi
În aceeaşi perioadă, 16 persoane vârstnice au fost asistate la Notariat pentru încheierea unui contract de întreţinere cu rezervarea dreptului de uzurfruct-viager.
Pentru a beneficia gratuit de asistenţă juridică, persoanele vârstnice se pot adresa Serviciului Autoritate Tutelară Sector 4, care îşi desfăşoară activitatea pe str. Gramont nr. 26, informaţii putând fi obţinute şi apelând 021/336.74.03.