327.150 lei, amenzi aplicate de poliţiştii locali celor „certaţi” cu legea

12-04-16 Administrator 0 comment

În luna martie a.c., Poliţia Locală Sector 4 a continuat să întreprindă acţiuni menite să identifice şi să sancţioneze abaterile de la practicarea unui comerţ civilizat. În cadrul acestora, 439 de persoane, surprinse încercând să comercializeze ilegal mărfuri în zone din vecinătatea pieţelor agro – alimentare, au fost sancţionate cu amenzi totalizând 208.800 lei.

Pentru expunerea la vânzare a mărfurilor cu termenul de valabilitate expirat, neafişarea preţurilor, neachiziţionarea sau neprezentarea registrului unic de control, desfăşurarea de activităţi comerciale fără acordul Primăriei, expunerea mărfurilor în afara spaţiului comercial, comercializarea altor produse decât cele înscrise în autorizaţia de funcţionare, desfăşurarea de activităţi comerciale fără personal calificat sau neafişarea orarului de funcţionare, alţi 39 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4, au fost amendaţi cu 19.200 lei.

Mărfurile pentru care nu s-au putut prezenta documente justificative, referitoare la provenienţa acestora, au fost confiscate, urmând a fi distribuite instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4, în domeniul protecţiei sociale.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close