200 de platani, plantaţi în cartierul Progresul, de ZIUA PLANETEI PĂMÂNT

12-04-16 Administrator 0 comment

Pentru a celebra ZIUA PLANETEI PĂMÂNT, aniversată în plan mondial pe 22 aprilie, astăzi, la orele 12.00, Primarul Cristian Popescu – Piedone, cu sprijinul campionului mondial la skandenberg Ion Oncescu şi al unor echipe de voluntari, a dat startul unei campanii intensive de plantare de copaci în zonele periferice ale Sectorului 4.

Prima dintre acestea, în care au fost plantaţi astăzi 200 de platani, o reprezintă cartierul Progresul, respectiv, perimetrul descris de şos. Giurgiului – str. Luicăstr. Aurel PerşuDrumul Bercenaruluistr. Pogoanelestr. Odei.

Achiziţionarea materialului dendrologic, necesar sporirii suprafeţei de spaţiu verde nu a grevat Bugetul Local al Sectorului 4, fiind oferit Autorităţii Locale prin intermediul unei sponsorizări.

Acţiunea demarată astăzi reprezintă o primă etapă în cadrul acţiunilor de ecologizare şi îmbunătăţire a calităţii mediului, cea de a doua urmând să aibă loc pe 5 iunie a.c., de Ziua Internaţională a Mediului, când vor fi plantaţi alţi 200 de copaci.

„După branşarea la utilităţi, am finalizat reabilitarea sistemului rutier pe aceste străzi şi acum, în cadrul curăţeniei de primăvară, trecem la plantarea de arbori în alveolele pe care le-am amenajat ca atare la momentul asfaltărilor. Apreciez şi mulţumesc pentru gestul lor acestor voluntari, care au asigurat materialul dendrologic şi au dat şi o mână de ajutor echipelor noastre, în cadrul acţiunilor de plantare. Sper ca exemplul lor să fie urmat şi de alţi cetăţeni cu spirit civic şi respect pentru mediul înconjurător, pentru că astfel de iniţiative vin în sprijinul demersului Primăriei Sectorului 4, de sporire a suprafeţei de spaţiu verde şi limitare a efectelor poluării”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close