10 ani de activitate ai ANSVSA, celebraţi în Piaţa Progresul din Sectorul 4
Joi, 29 mai a.c., de la orele 11.00, incinta Complexului Agroalimentar Progresul va fi locaţia în care se va desfăşura o amplă acţiune demonstrativă, organizată de Primăria Sectorului 4 şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Evenimentul marchează împlinirea a 10 ani de activitate susţinută, în sprijinul sănătăţii consumatorilor, desfăşurată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
În baza bunei colaborări dintre cele două instituţii, manifestată în multiple ocazii, prin monitorizări permanente, cât şi la nivelul organizării anuale a Târgului de Miei Vii din Piaţa Apărătorii Patriei şi a funcţionării punctului de control sanitar – veterinar din Piaţa Progresul, în cadrul evenimentului de mâine, reprezentanţii ANSVSA vor desfăşura acţiuni specifice, în incinta celei mai mari pieţe din Capitală, modernă, salubră, construită cu respectarea standardelor care impun practicarea unui comerţ civilizat.
“10 ani de la înfiinţarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. 10 ani de activitate susţinută, în sprijinul sănătăţii consumatorilor. Profesionalismul, implicarea, promptitudinea în susţinerea demersurilor administrative, iniţiate de Primăria Sectorului 4 în interesul cetăţenilor, iată principalele atribute care definesc colaborarea noastră. O colaborare de succes, pe care o preţuim şi pe care o dorim şi pe viitor, la fel de prolifică. Felicitări şi LA MULŢI ANI!, cu realizări profesionale de excepţie!” (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).
Jurnaliştii sunt aşteptaţi joi, 29 mai a.c., de la orele 10.45, în incinta Pieţei Progresul, şos. Giurgiului nr. 109 A.