”1 IUNIE CU PIEDONE”, în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, sub genericul ”1 IUNIE CU PIEDONE”, Parcul Lumea Copiilor va fi gazda unor evenimente special organizate de Primăria Sectorului 4, pentru a celebra cum se cuvine Ziua Internațională a Copilului.

Astfel, de vineri, 30 Mai şi până pe 1 Iunie a.c., în intervalul 8.00 – 21.00, Rotonda parcului va găzdui o serie de manifestări, care de care mai atractive, avându-i pe copii în centrul atenţiei.

Miss 1 Iunie”, competiţia care va atrage atenţia şi va „stârni” ambiţia micuţelor participante, de a-şi demonstra, pe lângă frumuseţe, şi talentele artistice, „Festivalul Îngheţatei”, trenulețul electric, piscina cu bile pentru mers pe apă, toboganul gonflabil, iată doar câteva dintre surprizele care-i așteaptă pe sărbătoriții zilei!

În plus, aceştia vor putea participa la zeci de probe de aptitudini, jocuri, întreceri şi concursuri, cu premii constând în dulciuri şi jucării. În cadrul acestora vor putea realiza obiecte din produse reciclabile în atelierele de creație, vor pregăti meniuri bio, sănătoase, din legume și fructe, vor fi protagoniștii unor concursuri de dans, face painting și desene pe asfalt cu tema ”Cartierul meu”.

Totodată, copiii vor primi lecții de prim ajutor medical, vor urmări demonstrații de dresaj canin de la polițiști, vor urmări probe de atletism, demonstrații de arte marțiale ale reprezentanților unor renumite școli de sport.

Edilul nu i-a uitat nici pe părinţi şi pe bunici, organizând pentru aceştia, pe aleea de acces în parcul Lumea Copiilor, un Târg Tradiţional Câmpenesc.

Astfel, tot în perioada 30 Mai – 1 Iunie a.c., în intervalul 08.00 – 22.00, în timp ce micuţii vor petrece momente agreabile în Rotonda parcului, adulţii vor putea face cumpărături, iar, ulterior, să se relaxeze şi să servească prânzul în aer liber.

Aşadar, în acest sfârşit de săptămână, Primarul Cristian Popescu-Piedone îi așteaptă pe micuți, însoțiți de părinți și bunici, în lumea magică a copilăriei, a jocului și bunei-dispoziții, în care surprizele nu vor conteni pe parcursul celor trei zile.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close