Șase puncte de prim ajutor au fost amenajate în Sectorul 4 pentru ca oamenii să nu sufere din cauza gerului

09-01-17 Administrator 0 comment

Ca urmare a avertizării meteo ce vizează temperaturi extrem de scăzute, de minus 20 de grade Celsius, prognozate pentru zilele de 9 și 10 ianuarie a.c., în zona Municipiului București, la inițiativa Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, au fost întreprinse o serie de acțiuni menite să vină în ajutorul celor care ar putea avea de suferit din cauza gerului.

În acest sens, în perioada următoare, cețățenii care sunt nevoiți să se deplaseze și să se expună astfel frigului, pot apela la cele 6 puncte de prim ajutor, amenajate în zonele Piața Sudului, Progresul, Apărătorii Patriei, Străduinței dar și pe bulevardele Tineretului și Constantin Brâncoveanu. În aceste locații, asistenții oferă ceai cald precum și îngrijire medicală.

Tot în aceste puncte de prim ajutor se pot adăposti, până la preluarea de către angajații DGASPC Sector 4, și persoanele fără adăpost. Pentru identificarea acestora, polițiștii locali vor patrula în permanență pe străzile din sector și în special în zonele cunoscute ca fiind frecventate de cei care nu au unde să se adăpostească.

Pentru ca viața să nu le fie pusă în pericol din cauza gerului, persoanele fără adăpost vor fi conduse către centrele specializate din sector, care oferă pe lângă găzduire, hrană și asistență medicală. În ultimele două zile, aproape 70 de persoane fără adăpost au primit ajutor la Centrul de Primire în Regim de Urgență “Speranța”.

Mai mult, oamenii legii distribuie ceai cald și locuitorilor din sector, în perimetrul căilor de acces la stațiile de metrou, la piețele Sudului și Reșița precum și în locațiile de unde se ridică zăpada.

Totodată, situațiile în care oamenii se află în dificultate sau problemele legate de furnizarea energiei electrice și termice, pot fi semnalate la numărul de urgentă 021. 9441.

măsuri cod portocaliu ger



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close