Locuitorii Sectorului 4 pot depune cererile în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei

12-10-16 Administrator 0 comment

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 informează că începând cu data de 17 octombrie 2016, se pot depune cererile în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în sezonul rece 2016-2017. Ordonanţa 27/2013 – privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, ce modifică Ordonanţa de Urgenţă 70/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se adresează  persoanelor care au venitul pe membru de familie, astfel:

  • Până la 1082 LEI pentru persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat (RADET);
  • Până la 786 LEI pentru familiile care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat (RADET);
  • Până la 615 LEI pentru familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri sau energie electrică;

Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, precum şi celelalte acte doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate se înregistrează la Serviciul Prevenire Marginalizare Socială şi Intervenţii de Urgenţă, din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 4, cu sediul in B-dul Metalurgiei, nr. 89, Sector 4, Bucureşti, în incinta Grupului Școlar “Miron Nicolescu”, unde programul de lucru cu publicul este următorul:

Luni – Miercuri între orele 08:30 – 16:00;

         Joi – 08:30 – 18:00;

         Vineri – 08:30 – 13:30.

În vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, autorităţile publice locale au posibilitatea de a efectua anchete sociale, atât la sesizare cât şi din oficiu.

În cazul în care se vor constata discrepanţe între valorile declarate şi cele constatate se va proceda la anularea ajutorului şi recuperarea pe cale legală a prejudiciului constatat.

La efectuarea anchetei, beneficiarul ajutorului este obligat să prezinte următoarele documente relevante, în justificarea informaţiilor declarate în cererea şi declaraţia pe propria răspundere.

 

Acte doveditoare privind componenţa familiei :

-Copie act de identitate solicitant şi ale tuturor membrilor familiei care au vârsta peste 14 ani (B.I., C.I., C.I.P.);

-Copie certificate de naştere ale copiilor până în 14 ani;

-Copie certificat de căsătorie;

-Hotărâre de divorţ/act notarial – dacă este cazul.

-Declaraţie pe propria răspundere că persoanele sunt despărţite în fapt – dacă este cazul.

-Certificat de deces – dacă este cazul .

-Copie hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare a copilului sau încuviinţare a adopţiei, hotărârea Comisiei  pentru Protecţia Copilului privind măsura de plasament familial al minorului, Decizia Directorului General al D.G.A.S.P.C. sau hotărârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă/Hotărârea judecătorescă de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii – dacă este cazul.

-Alte acte doveditoare privind componenţa familiei, după caz;

 

Acte doveditoare privind locuinţa :

-Contract de vânzare-cumpărare;

-Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;

-Contract de închiriere;

-Contract comodat;

-Certificat de moştenitor/act succesiune;

-Împuternicire notarială întocmită de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere, ori de reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani;

-Titularii trebuie să facă dovada legală a gospodăririi separate (factură de curent electric, factură de gaze, factură de apă) în situaţia în care la o adresă locuiesc mai multe familii;

-Adeverinţă de la Asociaţia de Proprietari/Locatari din care să rezulte numele, prenumele, CNP-ul persoanelor înregistrate în cartea imobilului şi care figurează la cotele de întreţinere; codul Radet; adresa de e-mail a asociaţiei;

-Pentru persoanele membre în cererea/declaraţie pe propria răspundere care au domiciliul pe raza altui sector al Municipiului Bucureşti sau pe raza altei localităţi, sunt necesare următoarele documente: adeverinţă/negaţie din localitatea de domiciliu că nu beneficiează de ajutor pentru încălzirea locuinței, certificat de atestare fiscală din localitatea de domiciliu.

-Alte documente, după caz.

 

Acte doveditoare privind veniturile:

-Adeverinţă de salariat pentru toţi membrii familiei, din care să reiasă venitul net obţinut în luna anterioară depunerii cererii, valoarea bonurilor de masă  sau menţiunea că nu se primesc bonuri, prime, indemnizaţii de hrană etc.

-Copii taloane pensie (pentru toate tipurile de pensie)/adeverință de la Casa de Pensii din luna anterioară depunerii cererii;

-Adeverinţă eliberată de Casa de Pensii Sector 4 din care să reiasă dacă figurează cu dosar de pensie, dacă este cazul;

-Copie talon de plată a indemnizaţiei de şomaj şi/sau venitul lunar de completare a şomajului;

-Copii talon alocaţie de stat,  plasament sau alte indemnizaţii, din luna anterioară depunerii cererii;

-Copii taloane indemnizaţie handicap/buget complementar sau orice alte indemnizaţii acordate conform legii – din luna anterioară depunerii cererii;

Venituri realizate din arendare, dobânzi bancare, înstrăinare de bunuri etc., dacă este cazul;

-Declaraţie pe propria răspundere a titularilor /membrilor care nu realizează venituri (dacă este cazul);

Alte documente doveditoare :

-Factură energie termică, gaze naturale, energie electrică – după caz;

-Persoanele care deţin autoturisme – copie carte autoturism /talon autoturism (din care să reiasă anul de fabricaţie al autoturismului);

Pentru persoanele care solicită ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, contract de debranşare energie termică/gaze naturale sau adeverinţă eliberată de către administraţia blocului, în care să se specifice că încălzirea locuinţei se face cu energie electrică;

Orice alte documente solicitate, după caz.

                   Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere vor fi primite doar în situaţia în care vor fi prezentate toate documentele solicitate.

Potrivit reglementărilor în vigoare, beneficiarii au obligaţia ca orice modificare intervenită în componenţa familiei ori în veniturile acesteia, să o comunice, în termen de maxim 5 zile de la modificare şi să completeze o nouă cerere pentru a beneficia de subvenţie în condiţiile legii.

Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările;

          Ajutoarele sociale pentru încălzirea locuinței nu se acordă persoanelor care dețin următoarele bunuri:

  1. a) imobile:

-Clădiri sau spaţii locative, altele decât locuinţa de domiciliu şi anexele gospodăreşti;

-Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală;

 

  1. b) mobile, aflate în stare de funcționare:

-Autoturism şi/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani;

-Două sau mai multe autoturisme şi/sau motociclete cu o vechime mai mare de 10 ani;

-Autovehicule: autoutilitare, autocamioane  de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze- excepţie fac parte mijloacele de transport adaptate din proprietatea persoanelor cu handicap, precum şi cele necesare pentru uzul personal al persoanelor care locuiesc în Rezervaţia biosferei ”Delta Dunării”.

-Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi;

-Utilaje agricole: tractor,combină autopropulsată;

-Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;

-Utilaje de prelucrat lemnul:gater sau alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric.

De asemenea, printre beneficiari nu se află persoanele care au un depozit bancar cu valoare de peste 3.000 lei.

Detalii suplimentare se pot obţine apelând 0372.900.789 sau la e-mail cms@dgaspc4.ro.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close