Investiții de peste 15 milioane de lei pentru modernizarea a 9 unități de învățământ din sectorul 4

11-07-18 Administrator 0 comment

Au început lucrările de modernizare a unităților de învățământ din sectorul 4. Peste 15 milioane de lei, alocate din bugetul local, vor fi investite în reparații și amenajări, în scopul obținerii autorizației ISU, în șapte școli și două dintre cele mai prestigioase licee din Capitală: Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “Ion Creangă”.

Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4

“Am spus, încă de la începutul mandatului, că modernizarea unităților de învățământ se află pe lista noastră de priorități. Sunt școli în sectorul 4, unde, de 28 de ani, nu s-a făcut absolut nimic. Nu s-a schimbat o cărămidă. Copiii și profesorii noștri trebuie să fie în siguranță, iar orele de curs să se desfășoare în condiții decente și sigure”, a spus Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Proiectele de investiții au fost personalizate pentru fiecare unitate în parte, în funcție de necesități: refacerea acoperișului, reabilitarea sălilor de festivități, refacerea exteriorului, a holurilor, a grupurilor sanitare destinate elevilor, a scărilor interioare etc. Astfel, pe lângă clădirile celor două licee, care necesitau intervenții urgente, vor mai beneficia de finanțare pentru modernizare următoarele școli: Școala Gimnazială nr. 133 (Str. Stânjeneilor nr 3), Școala Gimnazială nr. 79 (Str. Cuza-Vodă, nr. 51), Școala Gimnazială nr. 97 (Str. Viorele, nr. 7), Școala Gimnazială nr. 194 (Str. Alexandru Obregia, nr. 3A), Școala Gimnazială nr. 190 (Str. Nițu Vasile, nr. 16), Școala Gimnazială nr. 129 (Str. Izvorul Crișului, nr. 6) și Școala Gimnazială “Avram Iancu” (Str. Stupilor, nr.1).

“Acoperișul Colegiului Național <<Gheorghe Șincai>> s-a deteriorat serios, mai ales în ultima perioadă. Fiind vorba despre o clădire monument-istoric, nu puteam începe reabilitarea fără avizul Ministerului Culturii, pe care l-am primit în sfârșit. Toate lucrările (pentru că vorbim, spre exemplu, și despre refacerea sălii de festivități) vor fi executate respectând arhitectura și utilizând materialele impuse de statutul clădirii. De exemplu, acoperișul va fi realizat din țiglă”, a explicat Ana Maria Mocăniță, director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.

 

Scurt istoric

Aflat în TOP-ul celor mai prestigioase unități de învățământ liceal din București, Colegiul Național “Gheorghe Șincai” a fost înființat la 8 decembrie 1892, prin Decretul Regal nr. 3913 al lui Carol I. Școala își păstrează și astăzi acest statut, lăudându-se chiar cu una dintre cele 22 de medii de 10 obținute la Bacalaureatul care tocmai s-a încheiat.

Clădirea colegiului, situată la intersecția Căii Șerban Vodă cu Bulevardul Dimitrie Cantemir, a fost construită în perioada 1924 – 1928 și poartă semnătura Virginiei Maria Andreescu Haret, prima femeie-arhitect din lume.

De-a lungul timpului, la catedra de la “Gheorghe Șincai” au stat numeroase personalități, între care: Nicolae R. Colceag, Gheorghe Nedioglu, Virgiliu Arbore, Acad. George Călinescu, Eugen Lovinescu, Acad. Gheorghe Adamescu, Frédéric Damé, Nicolae Bănulescu, Ioan D. Chirescu, Ionel Brătianu, Traian Lalescu, Acad. Alexandru Graur.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close