Hotarari

Caută după:

Nume Numar Data sedintei
Nume Numar Data sedintei Descarca
HOTĂRÂRE pentru desemnarea unor consilieri ce vor face parte din comisiile de vânzare şi contestaţii privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale conform O.U.G.nr. 23 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind desemnarea unor consilieri ce vor face parte din comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale conform Legii Nr.550/2002 22 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al sectorului 4 în Consiliul pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov 21 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind acordarea indemnizaţiei de dispozitiv funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul Poliţiei Comunitare Sector 4 20 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind modificarea Anexei nr. 1 din H.C.L. sector 4 nr. 110/18.12.2007 cuprinzând indicatorii tehnico-economici la faza ”Studiului de Fezabilitate” al investiţiei privind extinderea, consolidarea şi supraetajarea sediului Direcţiei Generale de 19 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind acordarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri pentru Misiunea Centrul Crestin Emanuel 18 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 17 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTARARE privind numirea consilierilor locali ca membri in Colegiul Director al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 16 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea listelor beneficiarilor de abonamente lunare şi cartele magnetice, acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap 15 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE Privind rectificarea bugetului local al Sectorului 4 pe anul 2008 14 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind validarea unui mandat de consilier local 13 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind încetarea de drept a unui mandat de consilier local 12 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 4. (PS4; modificată de HCL nr. 58/25.09.2008) 38 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind reglementarea activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public (carosabil, trotuare, spaţii verzi etc.) din Sectorul 4 şi care constituie un obstacol pentru circulaţia 37 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea listei nominale de repartizare a locuinţelor sociale situate în Blocul F3, Aleea Nehoiu nr.2-12, destinate persoanelor şi familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari 36 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind trecerea terenului în suprafaţă totală de 27230,45 mp aferent Liceului de Metrologie ,,Traian Vuia' din administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Unităţilor de Învăţământ, Sanitare şi Creşelor Sector 4 în administrarea Consiliul 35 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind activitatea Poliţiei Comunitare Sector 4 desfăşurată în eradicarea comerţului stradal neautorizat 34 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE Privind aprobarea strategiei Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 pe perioada 2008 - 2013, în materia de asistenţă socială şi protecţia copilului 33 31 Iulie 2008 Descarcă
H O T Ă R Â R E privind modificarea organigramei, a statului de funcţii si a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Poliţiei Comunitare Sector 4 32 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTARARE privind aprobarea Organigramei, Statului de functii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Directiei de Administrare a Pietelor Sector 4 31 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea unor Planuri urbanistice de detaliu pe terenuri proprietate privata persoane fizice si/sau juridice,terenuri domeniul privat al municipiului Bucuresti situate in municipiul Bucuresti- sectorul 4 30 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind împuternicirea Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 să aprobe listele beneficiarilor de abonamente lunare şi cartele magnetice, acordate în baza Legii nr.448/2006, privind protec 29 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea achiziţionării lunare de abonamente pentru transportul în comun necesare salariaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 necesare deplasării în cadrul localităţii pentru inters de serviciu p 28 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE Privind modificarea Organigramei, a Statului de functii si a Regulamentului de Organizare si Functionare ale Directiei Generale de Administrare a Unitatilor de Invatamant, Sanitare si Creselor Sector 4. (abrogata Anexa 2 prin HCLS4 nr. 51/28.08. 27 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind majorarea sumelor baneşti aferente baremelor de dotare cu echipament şi cazarmament pentru copii şi tinerii protejaţi, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţii maternali prof 26 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind aprobarea consumului maxim lunar de carburanţi pentru autovehicolele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 25 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE Privind aprobarea cuantumului acordat unui cuplu de vârstnici pentru evenimentul „Venerabilii Sectorului 4” etapa a doua 24 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE pentru modificarea componenţei Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Sector 4 40 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTARARE privind demisia directorului Directiei de Administrare a Pietelor Sector 4 si numire unui nou director 39 31 Iulie 2008 Descarcă
HOTĂRÂRE privind numirea noilor reprezentanţi ai Consiliului Local al Sectorului 4 în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C.,,A.D.P.P.4'S.A. şi revocarea mandatelor foştilor reprezentanţi 8 07 Iulie 2008 Descarcă

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close