Echipa de minihandbal a Școlii nr. 96, din Sectorul 4, a reprezentat Capitala la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

14-06-19 Administrator 0 comment

20 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, elevi ai claselor II-IV la Școala Gimnazială nr. 96, din Sectorul 4, au reprezentat Bucureștiul la turneul final de mini-handbal (mixt fete + băieți) al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, organizată la Constanța.

În semn de mulțumire pentru performanța notabilă a celor mici, dar și din dorința ca aceștia să se prezinte într-o competiție pe cât de importantă, pe atât de dificilă, ca adevărați sportivi de performanță, Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ (D.A.U.I.) Sector 4, cu avizul primarului Daniel Băluță, le-a achiziționat echipamentul necesar, pantofi sport profesionali și trolere și le-a facilitat deplasarea la competiție.

“Ne bucură extrem de mult performanța acestor copii care, deși atât de micuți, au reușit să ne facă mândri prin munca lor și au arătat că sportul este important. Pentru că sunt deja profesioniști, am considerat că au nevoie de echipament pe măsură. Efortul nostru a fost mic pe lângă cel pe care l-au făcut ei pentru a se califica în faza finală a acestei competiții, unde au avut de înfruntat adversari de la școli cu clase sportive, din zone ale țării cu tradiție în handbal. Sperăm ca noul echipament să le poarte noroc”, a declarat directorul general al D.A.U.I, Ana – Maria Mocăniță.

“Sportul este o componentă importantă a educației copiilor noștri, sportul înseamnă sănătate, competiție și fair-play. Toate acestea le vor fi de folos în viață. Vreau ca ei să știe că au în noi un partener și că îi susținem ca niște adevărați suporteri. Pentru că, atunci când ești în tribună, bucuria vine din performanța lor”, a adăugat, la rândul său, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

În competiția de mini-handbal mixt organizată la Constanța au intrat elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 96 Bucureşti, Şcoala Gimnazială „I.A. Bassarabescu” din Ploieşti (judeţul Prahova), de la Şcoala Gimnazială Foieni (judeţul Satu Mare), de la Şcoala Gimnazială nr. 14 Drobeta Turnu Severin (judeţul Mehedinţi), de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea (judeţul Vâlcea), de la Şcoala Gimnazială nr. 11 „Ştefan Octavian Iosif” din Braşov ( judeţul Braşov) şi de la Şcoala Gimnazială „Mihai David” din Negreşti (judeţul Vaslui).
Parteneri în buna organizare şi desfăşurare a competiţiei sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Federaţia Română de Handbal, Asociaţia Judeţeană de Handbal Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Universitatea Maritimă Constanţa.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close