Consiliul Local Sector 4 a votat constituirea celor 7 comisii de specialitate

04-07-16 Administrator 0 comment

Întrunit în ședință extraordinară, luni, 4 iulie a.c., Consiliul Local Sector 4 a adoptat hotărârea privind constituirea comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate.

Organizarea, funcționarea și atribuțiile celor 7 comisii de specialitate, constituite prin votul consilierilor locali, sunt prevăzute în Regulamentul cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale aprobat prin Legea nr. 673/2002.

În urma propunerilor făcute de fiecare grup de consilieri, în fiecare comisie au fost aleși câte 5 membri.

Astfel, comisiile de specialitate stabilite de către Consiliul Local Sector 4 sunt:

  1. Comisia pentru activități economico-financiare, buget și finanțe;
  2. Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism;
  3. Comisia pentru administrarea domeniului public și privat, administrarea piețelor, organizarea instituțiilor și serviciilor publice de interes local și gospodărire comunală;
  4. Comisia pentru resurse umane, învățământ, protecția copilului, protecție socială, muncă, sănătate și familie;
  5. Comisia pentu cultură, culte, minorități, sport, tineret;
  6. Comisia pentru comerț și protecția consumatorului;
  7. Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenești.


Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close