Către Ambasada Israelului în România

11-05-16 Administrator 0 comment

Excelenței Sale, doamna Tamar Samash, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Israel în România

Excelență,

Sunt deosebit de onorat să vă pot exprima, cu îngăduința dumneavoastră, cele mai mai sincere urări, la 68 de ani de la proclamarea independenței Statului Israel.

14 mai reprezintă o zi de referință în istoria țării excelenței voastre, cât și în cea universală, și punctul de pornire spre dezvoltarea și devenirea statului modern evreiesc.

România a fost întotdeauna alături de Israel, într-o relație unică, extinsă în domenii concrete și manifestată printr-o implicare de ambele părți, în sensul sprijinului acordat reciproc.

Israelul este una dintre țările în care românii au o imagine excelentă, sunt lăudaţi şi apreciaţi, iar sutele de mii de evrei originari din România păstrează țării noastre amintiri frumoase.

Vă asigur, Excelența voastră, de întreaga noastră disponibilitate și dorință de a ne implica în promovarea și susținerea bilaterală a unei colaborări prin intermediul căreia să putem derula programe de informare, educare și conștientizare a comunităților noastre, despre istoria, tradiția și cultura celor două popoare, și, în special, istoria comună a acestora, dar și o mai bună cunoaștere a valorilor morale, sociale, științifice, turistice, economice, specifice fiecărei țări.

Îmi exprim convingerea fermă că bunele relaţii de colaborare stabilite între statele noastre vor continua cursul ascendent înregistrat până în prezent şi, totodată, vor cunoaşte noi deschideri favorabile.

Să rostim împreună crezul: „Dacă te voi uita Ierusalime, să-mi fie uitată dreapta”.

Vom aprinde și noi a treisprezecea torță în memoria eroilor acestui popor, care ne-a fost mereu aproape.

La mulți ani, Israel! Forță, curaj și determinare. Să ne inspirăm din lupta acestui popor,  pentru un București al Noului Ierusalim.

În încheiere, vă rog să primiți expresia înaltei mele consideraţii!

Cu deosebit respect,

Daniel Băluță,

Primarul Sectorului 4 București



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close