În Sectorul 4,

12-04-16 Administrator 0 comment

Un nou centru pentru copiii cu dizabilități

Marţi, 14 Ianuarie 2014

Miercuri, 15 ianuarie 2014, la orele 13.00, Primarul Cristian Popescu-Piedone, va inaugura o nouă clădire din incinta Centrului de Zi şi Recuperare “Harap Alb”, situat pe str. Şoldanului nr. 80 A.

Cu o suprafață totală de 447mp şi construit în mai puţin de un an din fonduri europene, noul corp oferă un număr de 80 de locuri, destinate copiilor cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 6 – 18 ani. Totodată, de serviciile oferite mai beneficiază alți 42 de copii, aflați în dificultate pe raza Sectorului 4, cât şi pe raza întregii Capitale.

Din punct de vedere al stării de sănătate, ca tip de afecțiune predominantă, copiii din centru pot fi grupați astfel: cu deficiențe fizice și afecțiuni ortopedice, cu autism și note autiste, cu tulburări de comportament, epilepsie, tetrapareză spastică și întârziere mintală.

În planul dotărilor, în incintă au fost amenajate 2 secții de recuperare cu program de funcționare 24 din 24 de ore, precum și cabinete medicale, de logopedie, kinetoterapie, hidroterapie etc., acestea fiind deservite de specialiști, asistenți medicali, asistenţi sociali, infirmiere, pentru siguranţa micuţilor fiind implementat un sistem de monitorizare video.

Copiii din centru beneficiază și de un părculeț, în care au fost plantaţi arbori, tuia și flori. De asemenea, a mai fost amenajat un loc de joacă, dotat cu aparate noi şi prevăzut cu suprafaţă anti-traumă.

Obiectivul a fost realizat cu ajutorul unei finanțări nerambursabile, acordată prin Regio-Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de interventie 3.2. “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale prin contractul de finanțare nr.2937/20.03.2012” COD SMIS: 15803, FONDURI EUROPENE.

Implementarea proiectului a vizat îmbunătățirea calității infrastructurii sociale și a sistemului de servicii sociale pentru copii cu dizabilități din București, în vederea asigurării de suport activ și sprijin profesionist acestor categorii vulnerabile și astfel, prin includerea lor în viața comunității, să se asigure îmbunătățirea autonomiei persoanei, precum și creșterea calității vieții persoanei.

Investiția are o valoare totală eligibilă de 2.159.384,11 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 2.116.196,43 lei, fiind realizată prin contract de achiziție publică nr. 01/09.01.2013.

Jurnaliştii sunt invitați, miercuri, 15 ianuarie a.c., cu începere de la orele 12.45, la Centrul de Zi şi Recuperare „Harap Alb” din strada Şoldanului nr. 80 A, Sector 4

( zona Apărătorii Patriei – în spatele Pieței Apărătorii Patriei)

800×600

( zona Apărătorii Patriei – în spatele Pieței Apărătorii Patriei) Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4

Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close